Călin Popescu-Tăriceanu, președinte ALDE

„ALDE a votat învestirea guvernului Orban I cu credința că România are nevoie de stabilitate, are nevoie de un guvern care să păstreze creșterea economică, să continue investițiile în infrastructură, să acceseze fondurile europene. În schimb am primit un guvern care în loc să guverneze a făcut numai politică îngustă, politică de partid.

O vorbă de duh spune că dacă m-ai păcălit o dată, să-ți fie rușine, dar dacă m-ai păcălit și a doua oară să-mi fie mie rușine.

Noi ne-am luat porția de păcăleală și nu suntem singuri, ci împreună cu toți românii care și-au pus speranțele în președintele Iohannis și guvernul PNL.

Nu vom participa la șarada guvernului Orban II și nu vom fi parte la mascarada pusă la cale de cei cărora le pasă doar de interesul lor. Vom arăta tot atâta interes față de audierile sau votul din Parlament pe cât interes arată ei poporului român”.

Călin Popescu-Tăriceanu, președinte ALDE