PROGRAMUL DEZINSECȚIEI TERESTRE

Precipitațiile din ultima perioadă dar și cele previzionate, precum și stabilizarea temperaturii biologic active la peste 10°C, favorizează apariția și dezvoltarea în acest mediu umed, a numeroase insecte dăunătoare (țânțari,căpușe etc.).

Pentru a preîntâmpina efectele nefavorabile unui mediu ambiant plăcut, sănătos, Giurgiu Servicii Publice S.A va organiza mai multe activități de combatere a acestor vectori și dăunători.

Astfel, în primă etapă, începând cu data de 02 mai 2019, vor fi efectuate tratamente terestre cu produse biodegradabile, neavând efecte dăunătoare asupra mediului înconjurător și care combat încă din faza incipientă insectele dăunătoare ( țânțari, căpușe, muște, viespari etc.).

Aceste operațiuni de dezinsecție preconizăm a se finaliza până la data de 31 mai 2019 și vor fi efectuate numai încazul în care condițiile meteorologice ne permit acest lucru, în caz contrar activitățile urmând să fie reprogramate.

În perioada menționată, rugăm posesorii de familii de albine și de animale sensibile să-și ia toate măsurile necesare pentru evitarea oricărui tip de incident, în caz contrar, Primaria Municipiului Giurgiu și respectiv Giurgiu Servicii Publice S.A., sunt absolvite de orice responsabilitate.

Pentru dezinsecție vor fi folosite substanțe produse de grupul Bayer AG, omologate și avizate de Ministerul Sănătății Publice, respectiv : Solfac EW50 și Solfac Trio EC 200, urmând a  fi  aplicate prin pulverizare cu aparate portabile (atomizoare ), cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

Zonele unde va fi efectuată dezinsecția sunt următoarele : ZonaTineretului(  tr. 1 Decembrie  1918, zona de blocuri cartier Oinac, Parc Tineretului – Steaua Dunări, ParcTipografie ), Zona B-dul. București( Pasarelă – Șos. București, Piața Decebal, cartier Negru-Vodă, Parc Mihai Viteazul, Parc Clopotari, Str. Clopotari, zona LIDL, B-dul. Mihai Viteazul,  Zona Primărie), Zona Centrală ( Parc Alei, Str. Mareșal Foch, Parc Expoflora, Parc Telefoane, Zona Romarta, CEC, zona adiacentă ANAF și Consiliul Județean, Str. Petre Ghelmez, Str. Foișor, B-dul. CFR, ZonaPoliclinică ( Cartier Policlinică, Parcul Elevilor,  loc de  joacă Str. Ramadan, loc de joacă Șos. Sloboziei, loc de joacă Str. Prunaru, Zona Istru, Zona ANL –URI ( Steaua Dunării, Obor, Port) ,unitățile de  învățământ ( grădinițe, școli, licee) de  pe raza municipiului Giurgiu, cimitirele Smârda, Sf. Haralambie, Sf. Gheorghe  precum și zonele cu acumulări de apă și vegetație abundentă.                 

Program de dezinsecție terestră care va fi efectuată  între orele 06:00 – 10:00 și 18:00 – 22:00 astfel:

Nr. Crt. Zona Perioada programata pentru Perioada  programata pentru
dezinsecție cu Solfac Trio EC 200 dezinsecție cu Solfac              EW 50
1. Zona Tineretului( Tineret Sud, Pasarelă CF, Bl. 60 Navrom,   Piața  Tineretului, Tineret Nord, Parcuri CF) 06 – 07.05.2019 17 – 18.05.2019
2. Zona Oinac ( Str. 1 Decembrie  1918, zona de blocuri cartier Oinac, Parc Tineretului – Steaua Dunări, Parc Tipografie ) 08 – 09.05.2019 19 – 20.05.2019
3. Zona B-dul. București ( Pasarelă – Șos. București, Piața Decebal, cartier Negru Vodă, Parc Mihai Viteazul, Parc Clopotari, Str. Clopotari, zona LIDL, B-dul. Mihai Viteazul,  Zona Pirmărie) 10 – 11.05.2019 21 – 22.05.2019
4. Zona Centrală( Parc Alei, Str. Mareșal Foch, Parc Expoflora, Parc Telefoane, Zona Romarta, CEC, zona adiacentă ANAF și Consiliul Județean, Str. Petre Ghelmez, Str. Foișor, B-dul. CFR. 12.05.2019 23.05.2019
5. Zona Policlinică( Cartier Policlinică, Parcul Elevilor,  loc de  joacă Str. Ramadan, loc de joacă Șos. Sloboziei, loc de joacă Str. Prunaru. 13 – 14.05.2019 24 – 25.05.2019
6. Zona Istru 15.05.2019 26.05.2019
7. Zona ANL –URI ( Steaua Dunării, Obor, Port) Unitățile de  învățământ ( grădinițe, școli, licee) de  pe  raza  municipiului Giurgiu. Cimitirele Smârda, Sf.  Haralambie, Sf. Gheorghe. 16.05.2019 27.05.2019

Menționăm că programul va fi respectat doar dacă vremea va fi favorabilă și nu vor fi înregistrate precipitații.