Situația financiară dificilă care afecteaza activitatea municipalității, explicată de primarul Nicolae Barbu

În conferința de presă de ieri, primarul Nicolae Barbu a vorbit despre situația financiară delicată în care se afla instituția.
“Anul acesta am primit mult mai putini bani decat ar fi trebuit, iar unul din marile proiecte pe PNDL nu a fost aprobat si trebuie sa il sustinem din surse proprii. La inceputul anului 2018, 5 miliarde de lei au fost luati de la administratiile locale, suma cu care s-ar fi echilibrat bugetul national – cu promisiunea ferma a ministrului de finante ca acesti bani ii vom primi la rectificarea din luna august. Primaria Giurgiu ar fi trebuit sa primeasca la rectificarea din august suma de 8 milioane de (80 de miliarde de lei vechi) – diferenta intre anul trecut si anul acesta. Cand am vazut ca nu primim decat un mare zero taiat in doua am mers la Ministerul Finantelor cu acte si le-am demonstrat ca avem un deficit de peste 110 miliarde de lei vechi. Raspunsul celor de la minister a fost unul care m-a lasat perplex – si fara bani… Au spus ca ei ne-au promis cat am primit la inceputul lui 2017, nu in tot anul respectiv…Si la rectificarea din noiembrie am primit tot un mare zero taiat in doua…”, a declarat edilul sef.

Primarul Barbu a amintit si despre Legea Bugetului, respectiv art. nr. 6, cu privire la cat primesc bugetele locale: 17,25% din tot buget se pun intr-un cont distinct deschis la Directia Finantelor Publice, la Trezorerie. “ Din aceasta cota, 27,5% primeste bugetul Consiliului Judetean. Tot din aceasta cota se constituie un fond la dispozitia Consiliului Judetean, calculat prin inmultirea numarului de locuitori cu 25 de lei pentru primării. Si de aici am primit un mare zero. Diferenta ramasa din cei 17,25% se utilizeaza pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraselor si municipiilor in completarea veniturilor proprii in vederea asigurarii functionarii, la nivelul sumei de 750 lei/locuitor. Asadar, municipiului Giurgiu i-ar fi revenit 505 de miliarde de lei vechi. In acest moment, municipalitatea are doar circa 400 de miliarde – un deficit de 100 de miliarde bani vechi.”, a adaugat primarul municipiului.

Edilul sef a spus jurnalistilor ca a facut mai multe adrese catre Ministerul de Finante, Prefectura, Consiliu Judetean, dar si catre conducerea PSD Giurgiu si conducerea PSD central și asteapta raspunsurile in functie de care va actiona in consecinta, luand in calcul o actiune in instanta.

Primarul Barbu a abordat și subiectul datoriilor accumulate de municipalitatea si al licitatiilor pentru contractarea unei firme pentru deszapezire unde nu s-a prezentat nimeni, pribabil din acesta cauza.
“Licitatiile pentru deszapezire la care nu s-a prezentat nicio firma – cum sa se prezinte, daca se stia ca Primaria nu are bani? In acest moment nu exista o predictibilitate… Cum sa facem proiectia bugetului local pentru 2019? ‘, a conchis edilul sef.