REPLICA ACIDA A PRESEDINTELUI CONSILIULUI JUDETEAN – MARIAN MINA – LA ADRESA PRIMARULUI DE GIURGIU

Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Giurgiu, Nicolae Barbu, a ieşit, astăzi, într-o conferinţă de presă în care a încercat să arate că nu ar fi „statutară” Conferinţa Judeţeană a PSD de mâine, când va fi aleasă noua conducere de la Giurgiu.

Deşi soluţii existau, domnul Barbu a susţinut că nu a apucat să convoace o şedinţă similară la municipiu pentru stabilirea delegaţilor şi a vrut, astfel, să justifice faptul că Organizaţia Municipală a PSD Giurgiu nu va fi reprezentată la evenimentul de mâine. Şi mai îngrijorător este că Nicolae Barbu a anunţat că trei organizaţii locale din municipiu

Fotografia postată de Marian Mina.

au fost dizolvate, dar, din păcate, iată că nici până acum nu a reuşit o reorganizare a structurii pe care o conduce.

Îi reamintesc domnului Nicolae Barbu faptul că, în cel mai recent Comitet Executiv Naţional, s-a stabilit ca în fiecare judeţ să fie convocate Conferinţe pentru alegeri interne, în perioada 10 septembrie-10 octombrie. 62 din cei 68 de membri ai CEx-ului PSD

Giurgiu au votat pentru organizarea conferinţei pe 13 septembrie, pentru a avea timp să organizăm referendumul pentru familie ce va avea loc în data de 7 octombrie.
Fiecare şi-a exprimat opinia în CEx-ul de săptămâna aceasta, democratic, şi tot fiecare a votat aşa cum a considerat.

În acest context, îl rog pe domnul Barbu ca, atunci când vrea să mai vorbească despre statutul Partidului Social-Democrat, să mă caute ca să i-l dau pe cel actual, poate îl înţelege şi dânsul… Pentru că, dacă îşi aminteşte, statutul a fost schimbat în urma Congresului PSD din 10 martie. Ceea ce citeşte Barbu este statutul vechi şi informaţiile prezentate de dumnealui presei locale nu mai sunt de actualitate.

Si continua cu raspunsurile de pe Facebook: