Teatrul TUDOR VIANU din Giurgiu încheie primul său turneu

Se pare că vorbim despre teatru  în geografia Europei abia  pe vremea lui Pisistrate – campion olimpic la cursele de care cu patru cai şi simultan tiran al Atenei (sec VI BC).  Atunci Thespis, şeful unei  trupe de comedianţi care băteau  satele din Grecia cântând  despre  eroii lor a  introdus primul actor care dădea replica pe scenă corului de ditirambi.

Teatrul s-a născut deci în turneu.

A mai trecut ceva timp până când, Eschile a introdus un al doilea actor şi Sophocle încă unul.

După altă vreme, prin evul mediu şi în timpurile moderne, din varii motive şi schimbări politice, religioase şi  economice s-au schimbat multe şi în stilul, dramaturgia şi conceptul însuşi de actor şi spectacol, dar teatrul a continuat să umble prin lume şi a fost primit, iubit, încurajat, pedepsit, hrănit şi  folosit, dar niciodată ignorat.

Nevoia de teatru a fost, se vede treaba, continuă.

Teatrul Tudor  Vianu   a  recuperat  anul  acesta conceptul de turneu în sensul lui antic, medieval şi modern şi a plecat prin ţară având în remorca microbuzului patru  spectacole –   TREI  GEMENI VENEŢIENI-Commedia dell’Arte după Antonio Mattiuzzi, zis Collalto, CINCI FETE DE POVESTE- o adaptare  după  basmul „Scufița Roșie” de Frații Grimm,   CRIMA DIN ORIENT EXPRESS-o parodie după celebrul roman al Agathei Christie şi PARADA .

Le-au jucat în Polovragi în noul local al   Căminului Cultural « Artur Bădiţa » din localitate,   la Teatrul Dramatic cu lungă tradiţie artistică « Ion D. Sîrbu » din Petroşani, la Lupeni, în Palatul Culturii şi pe scena elegantului Teatru de Artă din Deva.

« Am o foarte mare satisfacţie: am reuşit primul turneu al teatrului nostru după mai bine de 25 de ani (nu vorbim de deplasări punctuale ci de o serie de reprezentaţii consecutive în oraşe diferite). A fost o ocazie excelentă să ne facem cunoscuţi actorii,  teatrul şi orasul în alte comunităţi. Publicul ne-a primit cu căldură, spectacolele au avut succes, aşa că o să încercăm să permanentizăm aceste turnee, atât cât ne va permite programul de acasă » spunea la întoarcere, în drum spre Giurgiu, Cosmin Creţu, managerul teatrului.

Cosmin Crețu, Anca Pascu, Teodora Daiana Păcurar, Laura Voicu, Evelyn Marcu, Oana Maria Dragne, Dana Stîngă, Raluca Botez, Vlad Bînzoiu, Cătălin Frăsinescu, Șerban Chițu, Sorin Aurel Sandu, Eugen Stoian sunt numele actorilor care au adus o mulţime de personaje în magia reflectorului şi praful scenei. Ei au încântat spectatorii diferiţi prin tradiţie şi cultură dar asemenea  prin nevoia de teatru  şi bucuria faţă de cei ce îl profesează.

Fiindcă , vedeţi dumneavoastră,  succesul turneului s-a datorat atât alegerii repertoriului cât şi modului în care actorii şi-au pregătit şi adaptat  discursul când s-au adresat tinerilor şi generaţiei mature deopotrivă, ştiindu-i prea  bine grăbiti, stresaţi, sceptici şi deja cu obiceiuri de  percepţie noi, create  de  film   si televiziune.

Spectacolele de matineu s-au jucat cu sălile arhipline de copii  care se implicau  total  în spectacol.  Actriţa  Evelyn Marcu spunea  că « e  şi incitant şi dificil să joci pentru cei mici. Sunt sinceri, inocenţi, parteneri de joc ideali, cu o energie inepuizabilă, dar dacă nu le-ai captat atenţia de la început sau dacă le slăbeşti interesul, i-ai pierdut.» Şi nu e greu să ne imaginăm dezamăgirea unui puşti care nu a apucat să se pozeze cu actorii sau să bată palma cu Lupul şi Scufiţa Roşie.

În teatru, ca şi în arhitectură  echipa tehnică este esenţială. Iată-i deci pe Amelia Albu, Mirel Stănescu, Gigel Zaharia, Victor Birkle, Valentin Rizan, Fănică  Mircea  si Titi  Ștefan, cei   care   au   asigurat   liniile   de structură tehnică a spectacolului: costumele, sunetul, lumina, decorurile.  Mulţumiri se datorează şi lui Mihai Panţiru, conducătorul auto care a avut grijă ca toată lumea să ajungă la timpul potrivit în locul potrivit.

S-a încheiat un turneu.  Teatrul Tudor Vianu s-a întors pentru spectacolele de acasă şi a început pregătirile pentru a XXI- a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrelor Dunărene FITeD-2018, din toamnă (între 29 octombrie şi 5 noiembrie).

Până atunci trupa din Giurgiu va juca la Teatrul de Comedie, pe 5 mai! Nu mai e mult!

Luni 14 si marţi 15 mai Teatrului Satiricus din Chişinău vine la Giurgiu iar două zile mai târziu, joi 17 mai trupa Tudor Vianu  va merge să joace în Deva Performing Festival!