18/04/2024

Spitalul Monza și Centrele de Excelență Ares deschid prima clinică din rețeaua Ritmico la Giurgiu. Electrocardiograme gratuite pentru toți locuitorii orașului, timp de o lună

Începând cu 20 martie, locuitorii din Giurgiu au la dispoziție o gamă completă de investigații pentru depistarea afecțiunilor cardiovasculare, precum și acces la expertiza unora dintre cei mai buni cardiologi din țară, chiar la ei în oraș.

Clinica Ritmico Giurgiu, inaugurată marți, este prima dintr-o rețea de clinici pe care parteneriatul Monza-Ares intenționează să le deschidă în perioada 2018-2023 în peste 30 de orașe din România. În cadrul acestor clinici vor fi disponibile, la standarde de excelență, cele mai uzuale investigații pentru depistarea afecțiunilor cardiace: ecografie cardiacă, ecografie transesofagiană, ecografie doppler vasculară și arterială, ecografie doppler carotidiană, electrocardiogramă, monitorizare holter EKG, monitorizare holter TA și test de efort. În plus, pacienții vor putea fi consultați de medici cardiologi de renume, veniți special din București și din alte centre universitare din țară.

Clinica Ritmico Giurgiu are o suprafață de 120 de metri pătrați, trei cabinete medicale și va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-20.00. Consultațiile și investigațiile se vor putea face în baza unei programări telefonice la numărul de call-center 021 9966.

În perioada 20 martie – 20 aprilie, toți locuitorii cu adresa de domiciliu în Giurgiu vor beneficia de EKG gratuit, în baza buletinului de identitate.

“Proiectul Ritmico a fost dezvoltat datorită unei nevoi reale a pacienților de a accesa serviciii medicale de calitate, cât mai aproape de domiciliul acestora. Cu această ocazie, vor putea beneficia de toata gama de investigații cardiologice necesare pentru prevenția, cât și tratarea afecțiunilor cardiovasculare. De asemenea, acest proiect face parte din strategia de dezvoltare națională a Spitalului Monza din următorii ani, prin care ne propunem să fim mai aproape de pacienții care solicită serviciile noastre.” declară Luca Militello, directorul general al Spitalului Monza.   

”Parteneriatul strategic MONZA – ARES reprezintă un proiect amplu de dezvoltare în domeniul cardiologiei, în beneficiul pacienților din România. Din octombrie 2016, Centrele de Excelență ARES și Spitalul Monza lucrează împreună pentru ca parcursul medical al pacienților cu afecțiuni cardiovasculare să fie simplificat. În acest moment structura MONZA – ARES reunește cei mai experimentați specialiști din România. Fiecare patologie a inimii poate fi tratată  într-un singur loc, fie prin tratamente chirurgicale, fie prin tratamente minim-invazive, susținute de echipamente medicale de ultimă generație.” a declarat dr. Oren Iancovici, CEO Centrele de Excelență ARES.

Investiția în rețeaua de clinici Ritmico permite investigarea și diagnosticarea afecțiunilor cardiovasculare în întreaga țară și este pasul următor firesc pe care managementul Monza – ARES îl face în demersul tratamentului integrat al patologiilor cardiovasculare din România. Astfel, ne propunem ca până în anul 2023 pacienții din majoritatea orașelor din România să aibă acces la servicii medicale la standarde internaționale și expertiza celor mai recunoscuți medici cardiologi din țară și străinătate.

Este cea mai mare investiție într-o rețea de clinici supranișate pe specializarea cardiologie, de la noi din țară. Un proiect amplu în concordanță cu viziunea noastră privind medicina din România, un proiect pe care ni-l asumăm din respect pentru pacienții din România. Ne propunem astfel să închidem lanțul investigații-diagnostic-tratament pentru toată paleta de afecțiuni cardiovasculare. Prin rețeaua de clinici Ritmico și serviciile oferite în centrele Monza – Ares, avem convingerea că vom putea realiza la standarde de excelență monitorizarea fiecărui pacient înainte și după intervențiile care au loc în Spitalul Monza și Centrele de Excelență ARES. Scopul nostru este acela de a susține monitorizarea și tratamentul fie el intervențional, fie chirurgical al afecțiunilor pacienților, într-un sistem integrat. Ne-am asumat încă de la semnarea parteneriatului Monza – Ares că vom trece de barierele specializărilor noastre privite individual, punând la dispoziția pacienților noștri o adevărată echipă a inimii,  un “Heart Team” format din cardiologi clinicieni, cardiologi intervenționisti, chirurgi cardiovasculari și anesteziști astfel încât să propunem pacienților cele mai bune soluții medicale, în conformitate cu viziunea noastră și cu ghidurile medicale internaționale. Ne asumăm un rol activ în dezvoltarea medicinei românești, până în 2023 cardiologia din România va avea cu siguranță altă înfățișare” a declarat Iulian Pleșcan, Managerul Clinicilor Ritmico.