Organizația PSD Giurgiu îl susține la Congres pe Niculae Bădălău pentru funcția de Președinte Executiv

Social-democrații giurgiuveni vor sprijini cu toată convingerea viitoarea conducere a PSD în realizarea obiectivelor din programul de guvernare!- este postarea pe care a făcut-o pe pagina sa de socializare președintele Organizației Județene a PSD Giurgiu, Marian Mina.
”Totodată, Membrii Consiliului Executiv Județean al PSD au votat, în unanimitate, vineri, 2.03.2018, o Rezoluție prin care filiala PSD Giurgiu își declară susținerea pentru președintele partidului, domnul Liviu Dragnea.
Prin această Rezoluție ne arătăm sprijinul pentru președintele partidului, singurul președinte votat de 435.172 de social democrați din țară și din străinătate, ceea ce înseamnă peste 80% din membrii PSD.
În urma acestui vot, în 2016, Liviu Dragnea a primit un mandat pentru patru ani.
Il susținem pe Președintele PSD, Liviu Dragnea!”, mai scrie acesta.