„Da, există păreri diferite, dar există şi echipă!

Invitat la  OPEN TV, preşedintele interimar al PSD Giurgiu, Marian Mina, a fost întrebat despre „zvonurile şi bârfele”, aşa cum le-a numit moderatorul emisiunii, privind disensiunile apărute la Giurgiu între lupii tineri ai partidului.

Răspunsul dat de Mina a fost tranşant:

„Da, disensiuni există, că avem păreri diferite de multe ori este adevărat însă eu spun că toate aceste discuţii duc la lucruri bune pentru că suntem tineri, avem idei şi vrem să facem lucruri bune, fiecare pe segmenul său. Asta nu înseamnă că ne certăm.

Dacă vă aduceţi aminte, aceleaşi discuţii au fost făcute şi înainte de alegerile locale: că unul face nu ştiu ce jocuri,  că „x” îi trage la picioare lui „y” şi s-a văzut că n-a fost aşa.

Am avut cea mai bună echipă, cea mai unită şi am obţinut un rezultat mai bun chiar decât speram. Nu putem acum să stăm să răspundem la fiecare zvon, la fiecare bârfă. Eu zic să aşteptăm următoarele alegeri, să vedem rezultatele obţinute, şi o să vedeţi atunci echipa.

PSD este un partid puternic tocmai datorită unei echipe puternice şi a demonstrat asta”.

Referitor la zvonul apărut în spaţiul public despre o posibilă candidatură a lui Răzvan Cuc la şefia organizaţiei de la Giurgiu Marian Mina a spus:

„Până acum nu şi-a exprimat nimeni altcineva dorinţa de a candida dar dacă o va face este foarte bine. Răzvan Cuc este un băiat extraordinar şi cred că ar conduce la fel de bine organizaţia”.

PRELUARE: http://www.giurgiu-acum.ro/ce-spune-marian-mina-despre-tensiunile-din-psd-da-exista-pareri-diferite-dar-exista-si-echipa/

EMISIUNEA INTEGRAL O PUTETI VIZIONA AICI: https://www.facebook.com/opentv1/videos/1144924858976495/