Ce este depresia?

Cu totii ne simtim tristi uneori. Face parte din natura umana. Dar episoadele depresive ce dureaza perioade indelungate de timp nu sunt normale.

Depresia nu reprezintă numai o stare de tristețe trecătoare. Depresia este o afectiune care poate afecta pe oricine. O persoana depresiva poate avea variate simptome emoționale, cognitive, fizice sau comportamentale.

Cum recunoastem depresia? Principalele simptome ale depresiei sunt:

  • Stare de tristete si deznadejde
  • Pierderea interesului și a plăcerii pentru activități care înainte creeau placere
  • Dereglarea somnului (de cele mai multe ori insomnie)
  • Agitație sau lentoare psihomotorie
  • Scăderea energiei, oboseală, epuizare fizică
  • Senzația de inutilitate și sentimente de  vinovăţie
  • Scăderea capacității de concentrare, nehotărâre, dificultate în a lua decizii
  • Modificari ale poftei de mancare care duc la pierdere sau crestere in greutate
  • Anxietate sau iritabilitate
  • Ganduri de moarte sau suicid si tentative de a le duce la indeplinire.

              Cauzele depresiei

  • istoric de depresie sau tulburare afectivă bipolară în familie
  • evenimente traumatice in copilărie (decesul unui părinte, abuz, abandon, divorţ, violenţă)
  • divorţul sau lipsa unei relaţii interpersonale apropiate
  • lipsa unui loc de munca reprezinta un risc crescut de a prezenta simptome depresive
  • asocierea cu alte boli cronice
  • expunerea la violenţe, catastrofe naturale
  • dezavantaje socio-economice: sărăcia, lipsa educatiei.

Depresia este rezultatul unei interacţiuni de factori sociali, psihologici şi biologici, la care se adaugă factori economici, conflicte frecvente sau stresul.

Studiile au arătat modificări ale concentraţiilor unor substanţe existente la nivel cerebral, substanţe numite neurotransmiţători. Dintre acestea cele mai frevent asociate cu apariţia simptomelor depresive sunt noradrenalina şi serotonina. Alte substanţe implicate sunt: dopamina, acetilcolina, acidul gama aminobutiric, glutamatul.
Sunt cazuri in care depresia se manifesta la mai multe generatii ( este posibil ca o anumita vulnerabilitate biologica sa fie ereditara), in special in cazul tulburarii bipolare. Deasemenea, depresia majora se poate manifesta din generatie in generatie, desi sunt situatii cand nu exista un astfel de istoric in familie. Uneori, depresia, este asociata cu schimbari la nivelul structurii sau functionarii creierului.

Persoanele cu stima de sine scazuta, care au o atitudine pesimista in general sau care sunt deja coplesite de stres sunt predispuse la depresie.

   Tratamentul depresiei
In cazul unei persoane care suferă de depresie este  necesară evaluarea completă a stării fizice şi psihice a acesteia, în vederea elaborării unui plan terapeutic imediat şi pe termen mai lung. Cele mai cunoscute metode de tratament sunt tratamentul medicamentos şi psihoterapia, însă acestea pot fi completate şi cu tratamente alternative.

   Tratamentul medicamentos este recomandat de un medic psihiatru, în urma unei evaluări a stării generale de sănătate, a severităţii simptomatologiei si a tratamentelor anterioare..

   Depresia nu este o stare normala, produce intotdeauna suferinta, care poate fi evitata. Beneficiind de diagnostic si tratament adecvat, majoritatea persoanelor care trec prin episoade depresive le  pot depasi cu usurinta apeland la specialistii in domeniu, in faza incipienta a afectiunii.