Declarațiile privind taxa de habitat pot fi depuse și în ianuarie 2015

Municipalitatea demarează în cursul lunii ianuarie o amplă campanie de informare a cetăţenilor care nu au declarat până la 31 decembrie 2014 numărul de persoane în vederea stabilirii taxei de habitat pentru fiecare locuinţă în parte. În acest sens, angajaţi ai Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Locale, dar și cu cei din cadrul Compartimentului Patrimoniu vor asigura informarea cetăţenilor, la domiciliu, cu privire la prevederile Hotărârii Consililului Local Giurgiu nr. 323 din 2 octombrie 2014, atunci când a fost adoptată în şedinţă ordinară instituirea acestei taxe de habitat.
De asemenea, reprezentanţii municipalității vor avea asupra lor documentele necesare care să ateste numărul de persoane ce locuiesc în imobile, respectiv declaraţiile pe care proprietarii le vor completa. Municipalitatea face un apel către cetăţeni să pună la dispoziţia autorităţilor copii după documentele de identitate necesare completării declaraţiei. Conform Regulamentului privind stabilirea taxei de habitat, proprietarul locuinţei care obligaţia depunerii unei declaraţii cuprinzând numărul persoanelor care locuiesc la acea adresă (membri de familie, rude, chiriaşi, flotanţi etc.)
Sunt scutite de la plata taxei de habitat persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat şi însoţitorii acestora, precum şi persoanele fizice beneficiare ale Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945. Aceste categorii de persoane vor depune la Direcţia de Impozite şi Taxe o cerere la care vor anexa documente justificative.
Astfel, până la sfârșitul anului 2014 au fost depuse aproape 13 mii de declarații pentru un număr de aproximativ 25 de mii de persoane, din cei aproape 67 de mii. Din acestia, aproape 39.000 locuiesc la bloc și 28.000 la casă. Plățile se vor face trimestrial la finalul primei luni calendaristice, respectiv 31 ianuarie, 30 aprilie, 30 iulie și 31 octombrie.
În ceea ce privește chiriașii din locuințele ANL, rămân valabile contractele încheiate cu S.C. Financiar Urban SRL Giurgiu. Şi pentru că la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale sunt doar patru casierii, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor municipalitatea va mai deschide în cursul acestei luni încă două casierii. Una la Grădiniţa nr. 4, preluată de la Financiar Urban, şi una în Piaţa Centrală, unde deja există o casierie a aceluiaşi operator.
Dacă numărul solicitărilor va fi foarte mare, Primăria Giurgiu este pregătită să mai deschidă casierii şi în alte zone ale oraşului pentru giurgiuvenii care nu pot ajunge la celelalte casierii existente deja în oraş. Prin taxa de habitat, giurgiuvenii vor plăti mai puţin pentru serviciul de salubritate, mai exact 6 lei/persoană pentru locuitorii de la bloc şi 9 lei/persoană pentru cei de la case.