NU PSD A LUAT PRIMARII – CI ALTII I-AU INDEPARTAT CU INDIFERENTA

Suntem în plină campanie electorală, pe care o derulăm, din punctul meu de vedere, într-un mod civilizat, iar echipa noastră nu face altceva decât să reamintească oamenilor ce a făcut bun Victor Ponta. Ca urmare a deblocării situației din consilii, putem spune că la acest moment, cu câteva zile înainte de termenul limită de producere a efectelor OUG 55, avem alături de noi 44 de primari de comune, care au înțeles că ideea de USL trebuie, totuși, menținută. De asemenea, și-au depus adeziunea și 460 de consilieri locali.
Nu PSD a luat primarii, ci alții i-au îndepărtat prin indiferență, incompetență și atitudinea sfidătoare.
Niciun primar nu a fost șantajat sau amenințat.
În schimb, avem o echipă care, de șase luni, muncește alături de primari pentru proiectele acestora. Acestea sunt argumentele noastre